12/04/2017

Hour of code 4-10 decembrie 2017

4 decembrie 2017, Suceava, Palatul Copiilor Suceava intră în echipa națională a Hour of Code și învață peste 50 tineri programare


Palatul Copiilor, Cercul de informatică, se alătură misiunii globale Hour of Code și se implică alături de asociația Adfaber, ajutând milioane de elevi să se apropie de tehnologie și programare in perioada 4-10 decembrie 2017.


Tehnologia este prezentă în orice domeniu de activitate iar cererea de oameni pregătiți  în IT este din ce în ce mai mare. Pentru că instituția noastră crede în puterea tehnologiei de a influența parcursul profesional al tinerilor, cât mai mulți elevi ai Palatului Copiilor Suceava vor parcurge, timp de o oră, tutorialele interactive de pe ro.code.org și vor învăța prin joacă principalele noțiuni de programare.  


Vă invităm să vă alăturați evenimentului Hour of Code din cadrul școlii nostre pentru a lua parte la o experiență inedită. Veți vedea entuziasmul cu care elevii participă la această activitate și cum colaborează în realizarea fiecărui puzzle. Evenimentul Hour of Code nu numai că oferă elevilor un nou orizont al cunoașterii, ci și îi ajută și motivează să învețe programare într-un mod aplicativ, cu zâmbetul pe buze.


Cu siguranță va fi o poveste ce merită împărtășită cu toți ceilalți!



Activitatea Hour of Code la care vor participa aproximativ 50 elevi va avea loc în această săptămână: 4 decembrie 2017, în intervalul orar 8 - 10, 13 - 17, 6 decembrie 13-15, 15-17 și 7 decembrie 2017 în intervalul orar 14-16 și 16-18 la Palatul Copiilor Suceava, str. Dragoș Vodă, nr.13 - Cercul de informatică. Vă așteptăm cu drag!


În ultimii doi ani, evenimentul s-a bucurat de o popularitate în creștere ajungând astfel la 1.712.976 de participanți în România. Dar încă nu e de ajuns.













12/02/2017

Concursul National "StartIT", editia a IX-a, 25.XI-2.XII.2017

Palatul Copiilor Suceava a inițiat în anul 2009 un concurs interjudețean de informatica denumit ”StartIT”. Aceasta competiție a devenit un punct de interes în peisajul competițional al palatelor, cluburilor, școlilor și liceelor din țară. Aflat la a IX-a ediție, cu participare națională, concursul își propune să valorifice performanțele elevilor privind programarea calculatoarelor dar și potențialul creativ și imaginativ, într-o abordare interdisciplinară. Concursul este cuprins in CAEN 2017, XIII/39.

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, are prima etapa a concursului cu participare online iar în săptămâna următoare, în data de 1-2 decembrie va avea loc a doua etapă, cu participare directă.Și-au anunțat participarea 144 elevi de la palate și cluburi ale copiilor din țară: Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Clubul Copiilor Nr.1 Bucureşti, Clubul Copiilor Sighișoara, Palatul Copiilor Buzău, Palatul Copiilor Botoşani, Palatul Copiilor Brăila, Clubul Copiilor Pașcani, Clubul Copiilor Nr.6 București, Palatul Copiilor Giurgiu, Palatul Copiilor Sibiu, Palatul Copiilor Vaslui, Liceul Tehnic „Nicolae Iorga” Paşcani,  Palatul Copiilor Bistrița, Clubul Copiilor Lugoj – Timiș, Clubul Copiilor Drăgășani – Vâlcea, Clubul Copiilor Târgu Neamț, Clubul Copiilor Văleni-Prahova, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava şi Palatul Copiilor Suceava.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul concursului http://cnstartit.blogspot.ro/ 

Programare clasele 7-8
Programare clasele 5-6
Programare clasele 3-4
Coordonator proiect,
prof. dr. Șoiman Ștefania







Articol ziar, 24.XI.2017

10/18/2017

Bebras Romania

Rezultate, 24.XI.2017
Aga Claudia clasa 7 125 puncte
Avram Mihai clasa 6 108 puncte
Tomniuc Matei clasa 4 104 puncte
Papuc Alexandru Teodor clasa 6 85 puncte
Halip Sonia Cristiana clasa 7 85 puncte
Dediu Ana Maria clasa 7 85 puncte
Coșoreanu Tudor Adrian clasa 4 77 puncte
Coșoreanu Răzvan Mihai clasa 3 77 puncte
Muntianu Teodor Florin clasa 7 54 puncte
Stamatin Ioan clasa 7 38 puncte
Bebras este un concurs international, ce isi propune sa introduca elevii de toate varstele in domeniul gandirii algoritmice si computationale si sa ii atraga spre domeniul informatic. Intrebarile din cadrul competitiei sunt axate pe gandirea logica si computationala.
Ideea acestui concurs a pornit din Lituania, de la Prof. Valentina Dagiene de la Universitatea din Vilnius. Bebras se traduce in lituaniana ca si “castor”. Castorul este simbolul inteligentei, muncii asidue, perfectionismului si vivacitatii. De aceea, castorul a devenit un simbol al acestei competitii. 
Concursul este organizat pe intreg teritoriul Romaniei, in scolile din invatamantul preuniversitar si se desfasoara online prin intermediul platformei www.bebras.ro. Elevii care sunt inscrisi in competitie de catre profesorii lor coordonatori in perioada 2 – 20 octombrie 2017, au dreptul de participare la concurs.
Concursul se desfășoară în perioada 13-17 noiembrie 2017 (prima runda) și în perioada 5-9 martie 2018(a doua rundă). Instructiuni desfasurare concurs.
Competitia Bebras se adreseaza elevilor din urmatoarele categorii de varsta:
 Benjamin – clasele V si VI (10-12 ani)
 Cadet – clasele VII si VIII (12-14 ani)
 Junior – clasele IX si X (14-16 ani)
 Senior – clasele XI si XII (XIII) (16-20 ani)
Subiecte lb. romana
Bebras UK
Each task is assigned one Computer Science Domain from:
  • Algorithms and programming  
  • Data structures and representations 
  • Computer processes and hardware 
  • Communication and networking 
  • Interactions, systems and society

Regulament

10/02/2017

My Space, ed. a XII-a

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa organizează cea de-a XII-a ediţie a suitei de manifestări My Space, acţiune cuprinsă în CAERI poziţia 1396. 
În fiecare an, în luna octombrie, se sărbătoreşte Săptămâna Mondială a Spaţiului iar tema de anul acesta a concursului My Space este  „Explorând noi lumi în spaţiu”. 
 Concursul se va desfăsura pe următoarele secţiuni:
-Desene pe calculator  pentru elevii claselor V-VIII(in orice aplicatie de desenare; desenul trebuie salvat cu numele elevului, extensia .jpg)
-Prezentări multimedia pentru elevii claselor VII-VIII(prezentarea trebuie sa contina minim 10 Slide-uri, max 20, cu informatie si poze, trebuie sa contina cel putin un desen facut de elev; prezentarea sa fie salvata cu numele elevului,)
-Eseu pentru elevii claselor V-VIII (max 2 pagini A4, scris cu font Times New Roman, 12, la 1,5 randuri, toate marginile 2 cm; eseul poate contine si un desen, poza; documentul trebuie salvat cu numele elevului )  Termen: 22.oct.2017
Imagine similarăRezultatele se vor comunica luni, 30.10.2016  pe site-ul colegiului www.cnmbct.ro

9/28/2017

Premiere elevi cu rezultate deosebite obținute în an scolar 2016-2017

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, cu ocazia deschiderii noului an școlar la palatul copiilor, a avut loc premierea elevilor de la cercul de informatică, care au obținut rezultate remarcabile la concursurile județene, interjudețene și naționale :
1. Spoială Ruxandra, premiul I la Concursul Național ”Marele Premiul al Palatului Național al Copiilor” București
2. Strâmbeanu Elenapremiul I la Concursul Național ”Marele Premiul al Palatului Național al Copiilor” București
3. Irimia Călin, premiul I la Concursul Național ”Memorialul Henri Coandă”, Clubul Copiilor Pucioasa
4. Irimia Andrei, premiul II la Concursul Național ”Floare de colț”, Clubul Copiilor Victoria
și premiul II la Concursul Național ”Memorialul Henri Coandă”, Clubul Copiilor Pucioasa
5. Aga Claudia, premiul I la Concursul județean de informatică -Suceava și premiul II la Concursul județean ”Copilăria între poveste și calculator”, Clubul Copiilor Pașcani, Iași
6. Livararu Erika, premiul I lConcursul Național ”Marele Premiul al Palatului Național al Copiilor” București și premiul II la Concursul județean ”Copilăria între poveste și calculator”, Clubul Copiilor Pașcani, Iași
7. Ungureanu Bogdan, cl. VII, premiul II la Concursul Național ”Marele Premiul al Palatului Național al Copiilor” București, premiul I la Concursul Național ”Memorialul Henri Coandă”, Clubul Copiilor Pucioasa, premiul I la Concursul regional ”Top Info”, Palatul Copiilor Sibiu, premiul I la Concursul de programare și dezvoltarea creativității ”StartIT”, 2 decembrie 2016
8. Sîrghie Dragoș, cl. VI, premiul I la Concursul de programare și dezvoltarea creativității ”StartIT”, 2 decembrie 2016 și premiul II la Concursul județean ”Copilăria între poveste și calculator”, Clubul Copiilor Pașcani, Iași la secțiunea pagini Web
9. Domunco Ștefan, clasa VI, premiul II la Concursul Național de Informatică Satu Mare și premiul II la Concursul de programare și dezvoltarea creativității ”StartIT”, 2 decembrie 2016,  la secțiunea programare
10. Munteanu Valentin, clasa VI, premiul II la Concursul județean de informatică și premiul I la Concursul Centrelor de Excelență - secțiunea programare.

11. Ungureanu Alexandru, premiul I la Concursul județean de informatică - Powerpoint






12. Coșoreanu Tudor, premiul I la Concursul de grafică și tehnoredactare ”Planeta albastră” Palatul Național al Copiilor București și Clubul Copiilor nr.6 București și premiul I la Concursul Național ”Marele Premiu al Palatului Național al Copiilor București” - powerpoint


7/07/2017

Activități la Școala de vară ”Just4fun”, ed. a II-a, 3-7 iulie 2017

La inceput de luna lui cuptor, mai precis pe data de 3 iulie 2017,  ne-am adunat cu mic cu mare in fata palatului 12copii si 3 profesori. In prima zi ne-am urcat in autobuz la ora 10 si am pornit spre salina Cacica. Ajunsi jos, dupa coborarea a 287 de scari, am descoperit lucruri minunate. Acolo erau in jur de 10 grade celsius. Am luat masa in salina si ne-am dat pe leagane.
A doua zi ne-am reîntâlnit si am pornit voioși spre BioEnergy Suceava. Acolo am aflat ca suntem primul judet cu cele mai multe hectare de pamant si multe alte lucruri. Am vazut cazanele arzând si producand energie. Am fost chiar si invitati in biroul directorului si am primit pixuri ca amintire. Apoi am pornit spre Manastirea Humorului. Acolo maicutele ne-au primit cu o caldura ce nu poate fi descrisa. Ne-au prezentat biserica in amanunt si ne-au pus si cateva intrebari. Asa am aflat ca Manastirea Humor are hramul Adormirii Maicii Domnului. Culoarea specifica manastirii este rosul caramiziu. In structura ei se află o ușă către o scară care duce într-o încăpere secretă, numită tainiță, unde se ascundea tezaurul bisericii în caz de primejdie. Dupa ce am vizitat manastirea, am început sa urcam un deal si ne-am oprit sus să mâncăm, unde peisajul era unul unic.
A treia zi am fost mai matinali, la ora 8 urcandu-ne in autobuz si pornind spre Moldovita. Pe drum, domnul profesor de educatie muzicala Adrian-Mihai Soiman ne-a impartit mapele cu textele cantecelor. Dupa doua ore de drum si cateva cautari, am ajuns la mocanita. Am ocupat locurile, iar pana a pornit trenul am interpretat cantecele „Tanara dimineata”; „Trenul pierdut” ; „Trenul tuc tuc tuc” si, bineinteles, slagarul de anul trecut „Padure nebuna”. La inceput oamenii se uitau mirati la noi, dar apoi fie zambeau, fie chiar ne felicitau. Am vazut peisaje minunate pe care le-am surprins in fotografii. Ajunsi la capat de linie am facut un popas de jumatate de ora timp in care am luat pranzul si am facut poze de grup. La intoarcere am mai cantat si am avut ocazia sa simtim niste zguduituri incantatoare. Dupa coborare, am mers la autobuz putin cam obositi dar incantati de calatorie.
In a patra zi, am mers la Pătrăuti, mai exact in padurea de acolo, însoțiți de dl prof. de sculptură Dan Jauca. Dupa ce ne-am instalat ca sa zic asa, doamna Soiman Stefania si doamna Bumbu Nicoleta ne-au oferit cate o manusa si un sac menajer si am facut putina curatenie. Apoi am format grupele, prin tragere la sorti, acestea in final fiind: grupa „Pasarilor Maiestre” a fost formata din Diana, Ioana, Maia si Nico. Grupa „Vulturii” find formata din Bogdan, Daria si Misu si grupa „Padurea nebuna” formata din Erika, Claudia si Andrei. Dupa formarea grupelor am primit o punga si o lista afland ca sunt pentru prima proba intitulata „Vanatoarea de comori in padure”. Echipele au dus proba la final cu bine incercand sa adune cat mai multe obiecte. Urmatoarea proba a fost „Gaseste comoara” in care echipele trebuiau sa gaseasca cate o esarfa folosind busole *aici multumim doamnei Bumbu ca ne-a invatat cum sa le folosim* in cat mai scurt timp. Fiecare echipa stia doar directia incotro trebuie sa o ia. Aici au fost ceva incurcaturi, dar doamnele profesoare ne-au lamurit. A treia proba a fost „Campul minat”. Aici fiecare echipa isi alegea doi oameni: unul care sa fie legat la ochi si altul care sa il cordoneze. Am mai detonat noi o ”mină” sau poate două, dar putem spune ca ne-am descurcat foarte bine. Alta proba care a dat ceva batai de cap a fost „Popice altfel”. Aici trebuia sa dărâmăm ”popicele” cu capul. Dar nu oricum ci cu un instrument prins de cap. Dupa aceea am săvârsit proba „Construim ECO si ne distram”. Aceasta a constat in construirea unei piramide din 6 pahare fara sa folosim mainile ci un instrument din sfoara si elastic. A fost destul de greu, dar nu imposibil. Dupa aceasta am avut pauza de masa si am cantat acompaniati de superbul glas al domnului profesor Soiman si de chitara sa. E de punctat ca si intre probele de mai sus s-a mai cantat cate o melodie. Apoi doamnele profesoare ne-au anuntat ca ni s-a pregatit un desert. Am observat ca desertul nostru era pus pe o sfoara si nu intelegeam de ce. Dar am aflat ca era urmatorea proba numita „Mananca gogosile” in care trebuia sa mancam gogosile de pe sfoara fara sa le atingem. Majoritatea am mancat macar jumatate si am iesit macar cu putina ciocolata pe fata. Unii au avut doar putina si au mai fost mazgaliti de doamne mai tare, iar altii aveau ciocolata si pe frunte. Acum a urmat cea mai complexa proba: „Construieste un peisaj din natura”. Adica fiecare echipa a avut de facut o macheta din materiale gasite in padure. Singurele materiale acceptate din afara acesteia au fost lipiciul, sfoara si vata. Fiecare echipa s-a intrecut in creativitate. Dupa trecerea timpului dat, fiecare echipa si-a prezentat macheta prntr-o poveste. Cat timp am rezolvat chestionarele am împărtăsit impresiile, doamnele profesoare au calculat punctajele.  În sfarsit ne-au anuntat clasamentul: „Padurea nebuna” a luat locul intai, „Vulturii” locul doi, iar „Pasarile maiastre” locul trei. Fiecare elev a primit si cate medalie si o diplomă de participare. Am interpretat cantecul „Padure nebuna” si tristi de sfârsitul acestei scoli de vara, ne-am indreptat spre autobuz.
Din pacate spunem „La revedere” scolii de vara JUST4FUN editia a 2-a, insa in schimb asteptam cu sufletul la gura sa spunem „Bun venit JUST4FUN editia a 3-a”!

Livararu Erika, clasa a VI-a
Cercul de Informatica
    Vânătoarea de comori în natură




    Găsește comoara - activitate de orientare turistică cu ajutorul busolei. Parcurgerea un traseu contra cronometru si găsirea obiectul ascuns în natură.
    Câmpul minat - participanții unei echipe, legați la ochi, au trebuit sa se ghideze după comenzile coechipierului și sa calce in pătratul desenat pe o porțiune plată de teren în așa fel incat sa ajungă la destinație fără să calce pe „mine“. Câștigătorii probei au ajuns dintr-o parte în alta „vii si nevătămați”.
    Popice… altfel” - participanții unei echipe, au trebuit să dărâme ”popicele” cu capul (), de fapt cu un instrument ingenios legat de capul fiecăruia. Câștigătorii probei au reușit să dărâme toate popicele.
    ”Construim eco și ne distrăm” – 6 pahare de plastic se pun stivuite pe masă. După ce pornește cronometrul, concurenții trebuie sa ridice o piramida din pahare, fără a le atinge cu mâna, folosind un instrument construit din elastic și sfoară (baza de 6 pahare, fiecare din următoarele niveluri cu un pahar mai puțin).

    ”Mănâncă gogoșile” -  participanții au mâncat gogoșile înșirate pe o sfoară fără a le atinge cu mâna. 
    ”Construiește un peisaj din natură” - fiecare echipă a construit din materiale ecologice adunate din natură o machetă.
    • vizita la Salina Cacica
    Temperatura in mina este de aproximativ 10 grade Celsius.

    • vizita la BioEnergy Suceava
    A intrat în funcțiune în anul 2013 și este o companie care se ocupă cu furnizarea energiei termice din surse regenerabile. Centrala de cogenerare a energiei termice și a energiei electrice din județul Suceava asigură încălzirea centralizată pentru 50.000 de persoane. Realizată cu o investiţie de 87 de milioane de euro,  a înlocuit CET-ul vechi care funcționa pe baza de cărbune, reducând astfel semnificativ poluarea locală. Mai mult decât atât, prin ultilizarea biomasei ca sursa de producere a agentului termic, Bioenergy Suceava reduce consumul de resurse epuizabile la nivel național, exploatând o resursă regenerabilă.


      • plimbare cu Mocănița Huțulca pe ruta Moldovița - Argel


      • vizită la Mănăstirea Humorului, picnic în natură


      • Cântece și jocuri educative și distractive
      Cantecul

      Înainte de a ne juca am igienizat spațiile din împrejurimi









      Impresiile tale despre activitățile realizate în Școala de vară „Just4fun”. J
      • ”Școala de vară a fost o experiență de neuitat” – echipa Vulturii : Daria, Bogdan și Mișu
      • ”Școala de vară a fost fantastică. Am avut ocazia de a cunoaște oameni noi, lucruri noi. Locurile minunate te fac sa plutești pe un nor pufos iar setea de cunoaștere te ține cu ochii larg deschiși spre tărâmurile de visare” – Diana Răduță
      • ”Mi-a plăcut foarte mult școala de vară. Aș reveni cu drag în acest program!  A fost amuzant, am râs, am cântat, ne-am jucat. Y Just4fun Y” – Erika
      • ”Mi-a plăcut cel mai mult cum fiecare excursie a avut un scop educațional. A fost foarte distractiv. Am învățat multe lucruri noi.” – Claudia Aga
      • ”Mi-a plăcut foarte mult la salina Cacica” - Andrei